Cultură

Noaptea Muzeelor se desfășoară pentru prima dată într-o ediție comună cu România

Noaptea Muzeelor - ediția a 19-a, va avea loc pe 13 mai în muzee din România și Republica Moldova și va aduce publicului expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole, ateliere, animații stradale și interioare, concerte sau tururi interactive, informează Agerpres.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Sursa: Muzeul Național de Istorie a Moldovei

„Anul acesta, în premieră, muzee din Republica Moldova s-au alăturat proiectului, pentru o ediție comună cu România a Nopții Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare și de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org”, au transmis organizatorii, citați de Agerpres.

„Ne pregătim pentru o ediție plină de evenimente, de mișcare și de noutăți, atât din punct de vedere al conținutului, cât și geografic. Avem deja 200 de evenimente înscrise în program, dintre care multe premiere, care acoperă 28 de județe din România și Bucureștiul, precum și două raioane din Republica Moldova și Chișinăul. Momentan, pe harta-program a Bucureștiului sunt 49 de atracții - 28 muzee și 21 entități culturale și studiouri creative. Din țară, 130 de muzee și case memoriale, dar și 21 de alte organizații din 65 de localități s-au înscris oficial până acum. Toate se vor regăsi pe platforma comună Republica Moldova - România, noapteamuzeelor.org, care va fi actualizată în curând”, a declarat Dragoș Neamu, coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, potrivit unui comunicat remis, joi, Agerpres.

Ca în fiecare an, muzeele, dar și spațiile expoziționale alternative se vor întrece pentru a propune programe surprinzătoare pentru toate vârstele.

„Pe 13 mai, până după miezul nopții, vizitatorii sunt invitați să-și pregătească încălțămintea cea mai comodă și să exploreze colecțiile fascinante ale muzeelor sau să se bucure de intervențiile artistice și de reprezentațiile propuse de spațiile culturale partenere. Vor fi organizate sute de evenimente speciale în spații muzeale, în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, atenee, mausolee, în primării, în castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, în biblioteci, în studiouri de creație, centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spații de știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și galerii de artă, în case de licitații și târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor sau în mori de hârtie. Noaptea Muzeelor va fi peste tot”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) și a devenit, în ultimele aproape două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale, un adevărat fenomen social, cu o audiență de un milion de persoane la nivelul întregii țări.

Citește mai mult