UPDATE Miting antiguvernamental în centrul capitalei. Reacția PAS: „Este regretabil faptul că un partid plătit din bani furați manipulează cu opiniile cetățenilor”
UPDATE 15:21: Manifestanții încheie protestul cu adoptarea unei noi rezoluții. Aceștia cer repetat guvernării să achite facturile cetățenilor integral pentru perioada rece a anului. Tauber a dat citire textului rezoluției, de pe scena improvizată. Potrivit ei, guvernarea are la dispoziție 24 de ore pentru a răspunde revendicărilor înaintate. Parlamentara a pornit, alături de manifestați, la Guvern, pentru a depune Rezoluția. Poliția împiedică, însă, deplasarea mulțimii spre Executiv. „Rușine”, „Demisia!”, scandează oamenii.