Peste 2000 de voluntari au împădurit 30 de hectare la Geamăna, Anenii Noi
Peste 130 de mii de puieți au fost plantați astăzi în satul Geamăna, pe cel mai mare sector de împădurire din țară, în cadrul Marii Plantări Naționale. Peste două mii de voluntari s-au mobilizat pentru a contribui la extinderea suprafeței împădurite. Acțiunea face parte din campania „Generația Pădurii”, care vizează reabilitarea a 3.500 de hectare de teren prin plantarea a șapte milioane de puieți.
Ina Duca
Un exemplu de smerenie și credință: Maica Stareță Eustolia de la Mănăstirea Răciula a împlinit 100 de ani
A împlinit impresionanta vârstă de 100 de ani, dintre care 94 i-a slujit în mănăstire. Vorbim de Maica Stareță a Mănăstirii Răciula, care și-a dedicat toată viața credinței în Dumnezeu. De ziua ei, lăcașul a fost decorat cu flori și a fost ținută o slujbă specială.
Un bărbat a decedat după ce s-a izbit cu mașina de un copac, la Sîngera
Un bărbat de 30 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier. Potrivit poliției, tragedia s-a produs în această dimineață, în jurul orei 10:00, la Sîngera.
Daniela Savin
Mai multe familii din Briceni și Sângerei vor beneficia de sprijin pentru renovarea energetică a locuințelor
Alte 13 familii din raioanele Briceni și Sângerei vor beneficia de sprijin financiar pentru renovarea energetică a locuințelor prin intermediul Programelor de finanțare a Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM). În acest scop, Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a semnat deja contractele de finanțare.
Marea Plantare Națională începe: Ministerul Mediului îndeamnă oamenii să participe la campania ,,Generația Pădurii”
Mii de voluntari sunt așteptați să participe la Marea Plantare Națională, parte a campaniei „Generația Pădurii”, care debutează pe 15 martie 2025. Inițiativa vizează reabilitarea și împădurirea a 3.500 de hectare de teren prin plantarea a opt milioane de puieți în 120 de locații din întreaga țară.
Târguri cu produse locale se desfășoară în toate sectoarele capitalei
Locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați, sâmbătă și duminică, să viziteze târgurile deschise în toate sectoarele capitalei. Potrivit unui comunicat al Primăriei municipiului Chișinău, evenimentele sunt organizate cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon și articole artizanale.
Pregătiri pentru lucrări de împădurire: pepiniera din Cîrnățeni oferă 22 de mii de puieți
Pregătiri intense pentru campania națională de împădurire. În pepinierile din țară, puieții sunt deja pregătiți pentru transportarea în locurile unde urmează să fie sădiți. Forfotă mare a fost și la Cîrnățeni, raionul Căușeni, unde lucrătorii selectează cu grijă fiecare puiet.
Maria Brînca
Marșul Păcii la Coșnița. Dorin Recean: Libertatea este cea mai bogată moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri
Eroii care au luptat pentru independența și suveranitatea Republicii Moldova în războiul de pe Nistru au fost comemorați astăzi la Coșnița printr-un Marș al Păcii. La eveniment au participat localnici și veterani, care au primit diplome de onoare din partea prim-ministrului Dorin Recean.
Furtuni puternice și alunecări de teren în Italia: MAE emite avertizare de călătorie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia că mai multe regiuni vor fi afectate de fenomene meteorologice severe.
Eliza Mihalache
Satele Varnița și Copanca pot folosi energie electrică livrată prin rețeaua de alimentare din dreapta Nistrului
Rețelele electrice construite în direcția localităților Varnița și Copanca au fost puse sub tensiune și sunt pe deplin funcționale. Condițiile utilizării lor urmează a fi coordonate cu operatorul rețelelor electrice care deservește cele două sate și aprobate de autorități, a declarat purtătorul de cuvânt al Premier Energy Distribution, Vasile Gribincea, pentru „Teleradio-Moldova”.
Opt copii din Cimișlia, diagnosticați cu rujeolă într-o săptămână. Precizările ANSP
Opt copii din raionul Cimișlia, cu vârste cuprinse între 2-17 ani, s-au îmbolnăvit de rujeolă. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Cazurile au fost depistate în perioada 7 februarie - 14 martie curent. Specialiștii ANSP au întreprins măsuri de prevenire a răspândirii rujeolei în focar, verificarea statutului vaccinal și supravegherea medicală.
Vremea se răcește brusc: meteorologii au emis Cod galben în toată țara
După mai multe zile cu temperaturi văratice, vremea în Republica Moldova se răcește brusc, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care a emis o avertizare Cod galben pe 14 martie. Meteorologii estimează o scădere a temperaturii maxime cu 10 grade Celsius, începând cu 16 martie.
Ecaterina Arvintii