Patriotism și rezistență: La Chișinău a avut loc un eveniment de comemorare a reputatului istoric și politician Alexandru Moșanu
„Alexandru Moșanu în memoria contemporanilor” este genericul evenimentului care a întrunit, astăzi, la Biblioteca Națională din Chișinău foști și actuali parlamentari, istorici, oameni de cultură. Comemorarea, organizată în parteneriat cu Asociația Istoricilor ce poartă numele lui Alexandru Moșanu, este prilejuită de împlinirea a 91 de ani de la nașterea regretatului istoric și patriot, unul dintre promotorii independenței Republicii Moldova.