Răsturnare de situație: Proiectul de lege privind indemnizațiile pentru copiii diplomaților va fi suspendat
Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la emisiunea „Rezoomat” de la Rlive. Acesta prevedea, între altele, indemnizații lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților moldoveni. Decizia a fost luată în urma reacțiilor „virulente” venite din partea societății, a mai spus șeful diplomației moldovene.