Maia Sandu susține că mai mulți procurori și judecători din R. Moldova ar colabora cu Kremlinul: „Vor să răstoarne guvernarea și să oprească reforma”
Reforma justiției – unul din cele mai ambițioase angajamente asumate de Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană – avansează cu pași mici, recunoaște președinta țării, Maia Sandu. Șefa statului susține că de vină ar fi, inclusiv, rezistența „oamenilor corupți” din sistem. Maia Sandu a dat asigurări, în cadrul unei emisiuni de la postul TV8, că procesul de reformare a justiției va continua, în ciuda rezistenței.