Lucrările pictorului român Gheorghe I. Anghel, expuse la Muzeul de Artă din Chișinău
Simboluri străvechi, imagini din mitologia greacă, din amintiri și experiențe, transpuse în lucrări de mare rafinament de către un mare pictor contemporan din România, pot fi văzute la Chișinău. Muzeul Național de Artă al Moldovei găzduiește o expoziție personală a maestrului Gheorghe I. Anghel, care cuprinde lucrări de pictură, dar și obiecte realizate din ceramică, lemn și metal. Toate reprezintă diversitatea căutărilor și profunzimea gândirii plastice a reputatului artist.