Campionatul Mondial din 2026 va debuta pe „Azteca”
Federația Internațională de Fotbal Asociații, FIFA, a anunțat programul detaliat al meciurilor și stadioanele pe care se vor juca acestea la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din anul 2026. Competiția va fi găzduită în premieră de 3 țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Astfel, ceremonia de deschidere și primul meci vor avea loc pe legendarul „Estadio Azteca” din Ciudad de Mexico, în data de 11 iunie din acel an.