Popovici a ratat podiumul
Înotătorul român David Popovici a ratat, surprinzător!, podiumul de premiere în proba de 200 de metri stil liber, la Campionatele Mondiale de natație, ce se desfășoară la Fukuoka, în Japonia. Sportivul de 18 ani, care a cucerit acest titlu anul trecut, a început bine cursa și a condus-o clar mai bine de 150 de metri, însă apoi a cedat incredibil și a fost devansat de trei adversari deodată.