Economic

Un grup de producători moldoveni de fructe au primit certificatele GLOBAL G.A.P. și GRASP

Pentru a fi competitivi în rețelele europene, agricultorii moldoveni se aliniază standardelor internaționale din domeniu. Astăzi, un grup de nouă producători de fructe și struguri au primit certificatele GLOBAL G.A.P. și GRASP, care confirmă calitatea și siguranța produselor. Totodată, primii trei producători de fructe din țară s-au aliniat la standardele SMETA recunoscute la nivel global, care confirmă îmbunătățirea condițiilor de muncă a angajaților, cu respectarea drepturilor omului.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Victor Guțu deține la Soroca o livadă superintensivă de măr pe un teren de 15 ha. Fermierul spune că pentru a obține certificatul de calitate GLOBAL G.A.P. a trebuit să-și îmbunătățească capacitățile procesului de producere, inclusiv prin asigurarea unor condiții inofensive de păstrare a produselor fitosanitare.

„Vrem să fim în pas cu timpul și am accesat la acest proiect prin USAID, ca să avem o mai mare trasabilitate, o mai mare atractivitate. Vom avea un acces mai mare și mai larg în supermarketurile din UE.”, spune Victor Guțu, directorul unei companii din Soroca.

Vera Iabanji, care deține în sudul țării peste 100 de ha de livezi cu fructe și plantații cu struguri de masă, spune că după ce acum trei ani a fost certificată GLOBAL G.A.P. și GRASP, a obținut acces pe piața UE. Acum, la solicitarea partenerilor comerciali, s-a aliniat și standardelor SMETA, care atestă condițiile bune de muncă pentru angajați.

„Iată acum am obținut SMETA. În primul rând, organizarea muncii trebuie să fie una corectă și desigur, calitatea fructelor trebuie să fie înaltă. Exportăm de anul trecut fructe în Olanda. În acest an studiem alte piețe inclusiv cea poloneză.”, povestește Vera Iabanji.

Pentru a ajunge mai ușor pe piețele netradiționale, inclusiv cele europene, USAID vine cu sprijin pentru producătorii moldoveni.

„Cu cei îi ajută GLOBAL G.A.P.? Cu practicile agricole bune. În același timp, sunt standardele GRASP si SMETA, care sunt standardele de responsabilitate socială. Ele răspund de condițiile de securitate, de condițiile de muncă a muncitorilor”, menționează Igor Spivacenco, manager de proiect în cadrul USAID.

În calitate de țară candidat pentru aderarea la UE, Republica Moldova trebuie să se conformeze cerințelor obligatorii pentru toți producătorii din Uniunea Europeană.

„Republica Moldova are într-adevăr șanse foarte mari ca să-și capete un loc bun pe acea piață europeană unde sunt acei 500 de milioane de consumatori și statul în acest sens va veni cu sprijin și în continuare, atât metodologic, cât și pe partea de subvenționare”, promite secretarul de stat la MAIA, Vasile Șarban.

Până în prezent, în Republica Moldova, aproximativ 100 de agricultori au implementat standardele GLOBAL G.A.P. și peste 40 - standardele GRASP.

Citește mai mult