Cultură

La Muzeul Național de Istorie al Moldovei a avut loc vernisajul expoziției de sculpturi în oțel semnate de artistul român Daniel Rădulescu

Învinge duritatea metalului și îl transformă în veritabile opere de artă admirate pe mai multe continente. Vorbim despre tânărul sculptor român Daniel Rădulescu, ale cărui lucrări sunt expuse în premieră la Chișinău cu prilejul Zilei Naționale a României.

facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
Sursa: facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Vernisajul expoziției de sculpturi în oțel semnate de artistul român Daniel Rădulescu a avut loc ieri, la Muzeul Național de Istorie al Moldovei, în prezența secretarului de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, și a Excelenței Sale, Cristian-Leon Turcanu, ambasadorul României în Republica Moldova.

„Celebrăm în acest an Ziua Națională a României și prin artă, și mă bucur că am putut aduce expoziția unui tânăr artist român aici, la Muzeul Național de Istorie”, a declarat Adrian Dupu.

Pentru Daniel Rădulescu fiecare dintre cele opt lucrări expuse reprezintă o poveste aparte. De exemplu, una din lucrări este intitulată "ME WE ARE".

facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
Sursa: facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

„Noi suntem, adică eu și cu mine, cumva, acesta ar fi titlul. Este o lucrare foarte dragă mie, are 32 de chipuri de oțel, este vârsta pe care am făcut-o înainte să mă apuc de lucrare. Am vrut eu să stau în atelier și am meșterit la ea zi de zi”, mărturisește Daniel Rădulescu.

Deși este o muncă extrem de dificilă, însoțită de pericole din cauza temperaturilor mari, sculptorul ține mult la tehnica în care lucrează.

facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
Sursa: facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

„Pentru că nu există matrițe, nu există forme, totul e făcut manual prin adaos de straturi de oțel. Sunt mii de straturi și temperaturi foarte mari. Trebuie să fiu foarte protejat. Am o salopeta din piele. Într-un mod filosofic, știu că mă ucide ceea ce fac, dar m-ar ucide și mai mult să n-o fac”, explică Daniel Rădulescu.

Imaginația, creativitatea sculptorului, transpuse în mii de straturi de oțel topit, sunt o raritate.

„Este un unicat de a confecționa opere adevărate din metal. Acum este mai simplu să faci matrițe, clișee care se toarnă, dar aici este un lucru manual. Operele acestea sunt de o valoare extraordinară”, afirmă directorul Muzeului Național de Istorie, Eugen Sava.

facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
Sursa: facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

„Este ceva nou pentru noi, pentru că la noi nu se folosește această tehnologie, modelarea direct în material, este din oțel. Este o muncă foarte complicată”, remarcă sculptorul Ion Bolocan.

„Expoziția de astăzi mi se pare de-a dreptul fascinantă și mă bucur că ne găzduiește Muzeul de Istorie a Moldovei, mai ales că avem o contrapunere practic, între clasic, tradițional și arta foarte modernă a lui Daniel Rădulescu”, menționează Excelența Sa Cristian-Leon Turcanu, ambasadorul României în Republica Moldova.

„- Ce vă aduce fiecare lucrare? - Extaz și agonie, în același timp. Extaz, pentru că fiecare lucrare o naște pe următoarea, și asta e frumos”, relevă artistul plastic.

Sculpturile lui Daniel Rădulescu sunt achiziționate de muzee și colecții private din 10 țări de pe trei continente. La Chișinău, lucrările pot fi văzute până la 20 decembrie.

facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
Sursa: facebook/ Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Citește mai mult