Premierul Dorin Recean: „Țintim sfârșitul lunii iunie pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”
Autoritățile de la Chișinău își propun să deschidă negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la sfârșitul lunii iunie. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei conferințe, pe 28 mai. Întrebat dacă 25 iunie este un termen rezonabil pentru lansarea oficială a negocierilor, oficialul a reiterat că Guvernul „va fi pregătit cu toate temele pentru acasă” către sfârșitul lunii iunie, fără să ofere, însă, o dată anume.
„Noi țintim sfârșitul de iunie ca să deschidem oficial negocierile și Guvernul va fi pregătit cu toate temele pentru acasă ca să putem să deschidem oficial negocierile. Ceea ce este foarte important este cu toții să ne angajăm într-un exercițiu de a explica tuturor cetățenilor care sunt avantajele Uniunii Europene, care sunt avantajele schimbărilor pe care le facem pentru cetățenii Republicii Moldova ca să construim Moldova Europeană aici, acasă”, a declarat Dorin Recean.
Recent, și viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că deschiderea oficială a negocierilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de cât de repede țara noastră își va îndeplini temele pentru acasă. Negociatorul-șef al Republicii Moldova privind procesul de aderare, Cristina Gherasimov, a declarat de la Bruxelles că există deschidere deplină din partea țărilor europene pentru a acționa în mod accelerat în deschiderea negocierilor, iar guvernarea de la Chișinău face tot posibilul să îndeplinească cele două măsuri rămase restante. Este vorba despre numirea unui procuror general, dar și evaluarea Vetting privind numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție.
Conferința interguvernamentală Republica Moldova - Uniunea Europeană ar putea avea loc la finele lunii iunie, după ce, în decembrie, anul trecut, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare cu țara noastră.
Citește și: