Cultură

15 ianuarie - Ziua Națională a Culturii și 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

Astăzi marcăm Ziua Națională a Culturii, un prilej de a onora patrimoniul nostru cultural și de a celebra ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. În acest an, Ministerul Culturii organizează o serie de evenimente în întreaga țară, ce includ expoziții, spectacole de teatru și dans, recitaluri de poezie și muzică, proiecții de film, precum și dezbateri și ateliere dedicate promovării literaturii și artei. Toate se vor întâmpla și în contextul campaniei naționale „2025 - Anul Mihai Eminescu”, menționează ministerul, într-un comunicat.

Potrivit autorităților, marcarea acestei sărbători este un prilej de a onora bogăția patrimoniului nostru cultural și de a celebra ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, un simbol al literaturii române și al identității noastre naționale.

Astfel, aproape 60 de manifestări sunt organizate de către instituțiile din subordinea ministerului, iar alte peste 180 - în colaborare cu autoritățile publice locale – în satele și orașele din toată țara. Manifestările vor începe cu depuneri de flori la busturile lui Eminescu - în capitală, pe Aleea Clasicilor, dar și în mai multe localități din țară.

Eminescu - cea mai importantă voce poetică din literatura română

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.

În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară.

Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.

Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.

Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.

În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.

A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”, pentru a marca 175 de ani de la nașterea poetului național, considerat un simbol al literaturii naționale și universale. Astfel, pe parcursul acestui an, Guvernul va aproba un program național de acțiuni educaționale și cultural-artistice menite să celebreze viața și opera marelui poet.

Citește mai mult