Cultură

Meșteri populari, distinși cu certificate de Purtător de Tezaur Uman Viu

Premieră mult așteptată în viața culturală a Republicii Moldova - șase meșteri populari, creatori și purtători de patrimoniu cultural imaterial, au fost distinși cu certificate de Purtător de Tezaur Uman Viu. Ceremonia a avut loc în cadrul celei de-a patra ediții a Forumului patrimoniului cultural imaterial, organizat de Ministerul Culturii și Comisia Națională pentru salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Maria Cristea
Sursa: Maria Cristea

Șase creatori de valori tradiționale s-au învrednicit de mult râvnitul Certificat de Purtător al Tezaurului Uman Viu. Este vorba despre renumiții meșteri populari Tatiana Popa, Maria Cristea, Valentina Guțu, Ecaterina Popescu, Vasile Goncear și Dumitru Baraban.

*„O onoare nu numai pentru mine, dar și pentru toți meșterii populari care merită acest lucru. Fără asta nu pot exista și tot ce mi-au lăsat părinții, buneii eu trebuie să transmit musca ca să putem perpetua din generație în generație, neamul să ne trăiască”, a declarat Tatiana Popa, Purtătoare de Tezaur Viu.

*„Acesta a fost scopul meu ca să transmit, în primul rând, familiei mele și-s foarte bucuroasă că am putut și eu face ce a făcut mama mea, bunica, consătencele mele și toată Moldova și toată România”, a spus Valentina Guțu, Purtătoare de Tezaur Viu.

*„Demult trebuia să se întâmple acest lucru la noi în țară 28 sec că orice om care se dedică pentru meseria lui, pentru neam, pentru țară 39 sec merită să fie apreciat când este în viață. Mulțumesc echipei care a muncit”, a spus Vasile Goncear, Purtătore de Tezaur Viu

Titlul de Purtător de Tezaur Uman Viu te onorează, dar și te responsabilizează, spun meșterii populari.

*„Vor avea o misiune foarte importantă: de a transmite în continuare acest element tinerei generații. O noutate pentru toată comunitatea este că toți creatorii și toate comunitățile din Republica Moldova, care au participat la elaborarea celor patru dosare înscrise pe lista UNESCO vor primi certificate”, a spus petru Vicol, președinte CNSPCI.

„Așteptăm cu nerăbdare să fie înscris, în afară de acea Arca Struve, pe care am înregistrat-o cu mai multe țări, să fie înscris și acel masiv cultural frumos al Orheiului Vechi”, a spus Constantin Rusnac, președinte Comisia Națională UNESCO.

Forumul s-a desfășurat în contextul aniversării a 20-a de la adoptarea Convenției UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

Citește mai mult