Parlamentul a numit un nou director CNA după demisia lui Iulian Rusu
Adjunctul Centrului Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, devine noul șef al CNA. Se întâmplă după ce deputații au luat act de cererea de demisie depusă de fostul director, Iulian Rusu, iar ulterior, au votat pentru numirea lui Pînzari în această funcție. Ultimul și-a prezentat prioritățile, iar Rusu, rezultatele activității instituției pe parcursul mandatului său.