Șeful adjunct al NATO, Mircea Geoană, vine la Chișinău
În perioada 13-15 septembrie, șeful adjunct al NATO, Mircea Geoană, va întreprinde o vizită în Republica Moldova. Oficialul urmează să aibă întrevederi cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și cu premierul Dorin Recean, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă.