Energocom va achiziționa gaze naturale din UE și Ucraina, în sumă de 20 milioane de euro
Energocom va achiziționa gaze naturale, în sumă de 20 de milioane de euro, de pe platforme de tranzacționare, autorizate din Uniunea Europeană (UE) și Ucraina, la condiții de piață. Ulterior, Energocom va asigura transmiterea gazelor naturale în baza unui grafic de livrare, agreat cu Tiraspoltransgaz, în unități energetice, care nu va depăși valoarea zilnică de 3 milioane de metri cubi, echivalent în MWh. Este decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care a aprobat un set de măsuri cu privire la grantul de 30 de milioane de euro, acordate de UE, pentru sprijinirea ambelor maluri ale Nistrului în fața șantajului energetic rusesc.