Cristina Gherasimov, despre integrarea europeană a țării în ritm record: Chișinăul depășește alte state candidate
Republica Moldova este pregătită pentru a trece la etapa următoare în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cea de deschidere a negocierilor pe primul cluster, a declarat viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, în emisiunea „Noi și Europa” de la Radio Moldova. Vicepremierul a subliniat că țara noastră a reușit să finalizeze procesul de screening bilateral într-un timp record, mai rapid decât multe alte state candidate, ceea ce arată nivelul de pregătire și voința politică existentă atât la Chișinău, cât și la Bruxelles. Potrivit acesteia, peste o mie de experți ai Comisiei Europene lucrează în prezent pe dosarul Republicii Moldova, ceea ce reflectă sprijinul puternic al instituțiilor europene.