Ucraina, pregătită de ofensivă. Volodimir Zelenski: „Suntem capabili să câștigăm!”
Ucraina este pregătită să înceapă contraofensiva pe mai multe direcții, anunță ministrul ucrainean al Apărării. Cel mai probabil, aceasta ar putea începe luna viitoare, în funcție de condițiile meteo. Între timp, au fost respinse 60 de atacuri rusești, pe patru direcții din estul țării. Totodată, la Kiev ajung armele promise de aliați, iar președintele Volodimir Zelenski susține că, pentru a învinge tirania, lumea are nevoie de unitate.