Joe Biden, discurs la ONU: Vom continua să sprijinim Ucraina să câștige acest război
Președintele american Joe Biden cere unitate pentru încheierea conflictelor. Întreaga lume trebuie să se unească pentru a face față provocărilor cu care ne confruntăm: agresiune, războaie, criza climatică, declinul democrației. Este îndemnul adresat de președintele american de la tribuna ONU. În ultimul său discurs în fața organizației internaționale, Joe Biden a făcut referire la conflictele în care au fost implicate Statele Unite, de la Vietnam la Afganistan. A cerut unitate pentru Ucraina și pace în Orientul Mijlociu, menționând că principalele obiective ale războiului lui Putin au eșuat.