Interviu ÎN CONTEXT// Vladimir Bolea: Ultimatumul înaintat de fermieri urmează să fie discutat la Guvern, Parlament și Președinție
Ultimatumul înaintat de către fermierii care au solicitat și un dialog cu conducerea țării urmează să fie discutat cu reprezentanți din Guvern, Parlament și Președinție. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, prezent în platoul emisiunii „ÎN CONTEXT” de la Moldova 1. Oficialul a mai comunicat că intenționează să meargă să discute cu protestatarii, dar nu a precizat când o va face, îndemnând pe fiecare fermier să se adreseze pentru soluționarea problemelor la ministerul de resort, unde nu există birocrație.