Ziua drapelului național - simbol al suveranității și independenței. Scurt istoric
Astăzi, 27 aprilie, este marcată Ziua Drapelului Republicii Moldova, simbolul oficial major al suveranității și independenței Republicii Moldova. Decizia instituirii unei astfel de zile a fost luată în anul 2010, odată cu adoptarea de către Parlament a unei legi privind drapelul național. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe data de 27 aprilie 1990 de către deputații primului Legislativ. „Am văzut o victorie, o victorie pe care am așteptat-o mulți ani”, a povestit la Radio Moldova, regretatul Gheorghe Ghimpu, cel care a arborat pentru prima dată tricolorul pe clădirea Parlamentului.