Biserica de lemn din Măcăreuca, veche de peste două secole, riscă să se prăbușească
A rezistat după două războaie, dar riscă să se prăbușească în era tehnologiilor moderne. Vorbim despre Biserica de lemn din satul Măcăreuca, raionul Drochia, veche de peste 200 de ani. Lăcașul a ajuns într-o stare deplorabilă, turlele și crucile stau să cadă, iar dacă nu se intervine de urgență, prăbușirea este iminentă. Autoritățile locale, în gestiunea cărora se află biserica, strâng neputincioase din umeri. Costul lucrărilor de reabilitare s-ar ridica la câteva milioane de lei, bani pe care primăria nu-i are.