Riscurile implicării externe în alegeri, coruperea alegătorilor și destabilizarea situației au fost analizate în cadrul Forumului Electoral organizat la Chișinău
În contextul alegerilor parlamentare din acest an, riscurile implicării externe în campanie, inclusiv prin propagandă, coruperea alegătorilor și destabilizarea situației devin tot mai evidente, au constatat partenerii de dezvoltare ai țării la Forumul Electoral 2025, organizat de societatea civilă. Atât reprezentanții guvernării, cât și cei din opoziție susțin necesitatea adoptării unor modificări legislative pentru ca procesul electoral să fie organizat cât mai transparent și să ofere condiții egale tuturor concurenților.