Pericolul armelor de foc: 58 de incidente au fost înregistrate în 2023. IGP a lansat o campanie de informare
Armele de foc prezintă un adevărat pericol public dacă nu sunt folosite corect. Doar pe parcursul anului 2023, în Republica Moldova au avut loc 58 de incidente cu arme letale, dintre care în 33 de cazuri persoanele le dețineau ilegal. Totodată, anul trecut, oamenii legii au aplicat 3500 de amenzi pentru persoanele care au fost prinse cu arme de foc, fără a deține un permis în acest sens. Inspectoratul General al Poliției (IGP) desfășoară o campanie de informare despre pericolul acestora și îi îndeamnă pe posesorii ilegali de arme să le predea benevol; în caz contrar, riscă să fie sancționați.