Absolvenții din țară s-au familiarizat cu ofertele universităților. Autoritățile îndeamnă tinerii să aleagă domeniul pedagogiei
Peste trei mii de absolvenți din toată țara au fost familiarizați cu cele mai atractive oferte din învățământul superior, în special în domeniul pedagogic. Treisprezece universități din Republica Moldova și-au prezentat astăzi oportunitățile pentru cei care în acest an vor absolvi liceul. La eveniment au participat ministrul Educației, Dan Perciun, și prim-ministrul Dorin Recean, iar scopul acestuia a fost să-i motiveze pe tineri să aleagă o carieră în domeniul pedagogic, în contextul în care, în țară se atestă un deficit mare de cadre didactice.