Eveniment aniversar: La Chișinău a fost adus un omagiu lui Eugen Cioclea - „cel mai trist poet al Europei”
S-a declarat „cel mai trist poet al Europei” și a adunat mereu spiritele alese prin creația sa incendiară, meditativă, rebelă. Vorbim despre Eugen Cioclea, poetul, eseistul și jurnalistul care ar fi împlinit astăzi 75 de ani. La biblioteca „Onisifor Ghibu” din capitală a avut loc un eveniment aniversar. Au fost expuse cărți, fotografii, manuscrise inedite, iar prietenii l-au readus în actualitate pe Eugen Cioclea prin amintiri, recitaluri, prin noi idei de a populariza creația celui care afirma „eu îmi propun să scutur Universul”. A scuturat, cu adevărat, universul poeziei.