Tensiuni la ședința Parlamentului: Deputat PAS, stropit cu apă de o parlamentară din opoziție, după un schimb de replici
Acuzații și „bătaie” cu apă în plen. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a fost stropit cu apă de colega sa de la Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Diana Caraman, după ce a fost prezentat Raportul privind combaterea discriminării, în urma căruia Caraman a acuzat deputații PAS de discriminare. Marian a menționat că aceasta nu ar avea dreptul moral să dea lecții în Parlament. Drept reacție, deputata comunistă s-a ridicat, a mers spre Marian și a aruncat în el cu un pahar cu apă. Deputatul Victor Spînu a răspuns cu același gest la adresa deputatei BCS.