Alexei Buzu: Este necesar ca toate gospodăriile casnice să se înregistreze din nou pentru determinarea gradului de vulnerabilitate energetică
Guvernul încearcă să identifice mai eficient gospodăriile cu venituri mici pentru a le ajuta să suporte mai ușor cheltuielile din perioada rece a anului. În acest sens, pentru actualizarea informațiilor, este necesar ca toate gospodăriile casnice să se înregistreze din nou pentru determinarea gradului de vulnerabilitate energetică, a informat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, după ședința Guvernului.