RETROSPECTIVA

RETROSPECTIVĂ // Dragalin se retrage, deputații au spus „DA” pentru crearea PACCO, iar UE ne ajută să creștem

Justiția a devansat criza energetică și a devenit cap de afiș al săptămânii. Aceasta a început cu critici din partea Procuraturii Anticorupție (PA), care nu susține inițiativa autorităților de a lichida procuraturile specializate și de a crea o nouă instituție dedicată luptei împotriva corupției politice. Și ministra Justiției și-a exprimat rezervele față de acest proiect. Chiar și așa, Parlamentul a organizat consultări pe larg, chiar în ziua în care Veronica Dragalin și-a anunțat demisia de la conducerea PA. Deși unii experți consideră că retragerea lui Dragalin a fost „constrânsă” de contextul politic, ministra Veronica Mihailov-Moraru a asigurat că reorganizarea celor două procuraturi anticorupție va continua. Astfel, la doar o zi după consultările din Parlament și plecarea Veronicăi Dragalin, cu 61 de voturi din partea deputaților PAS, proiectul privind crearea PACCO a trecut de prima lectură în această săptămână. Ce urmează după demisia lui Dragalin? Vezi AICI.

În timp ce suspendarea fondurilor americane continuă să lase multe localități din Republica Moldova cu proiecte neterminate, Parlamentul European și statele membre ale UE au convenit asupra unui nou plan de sprijin pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Europarlamentarul român Dan Barna a calificat această decizie a UE drept „un moment istoric” pentru țara noastră, iar autoritățile de la Chișinău au precizat că acest sprijin substanțial va contribui la accelerarea reformelor, stimularea economiei și consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața provocărilor actuale. Mai mult, grație acestui ajutor, în următorii 10 ani, PIB-ul Republicii Moldova ar putea să se dubleze, iar veniturile cetățenilor – să crească de trei ori. „În pofida amenințărilor Rusiei, Uniunea Europeană rămâne fermă în sprijinul Republicii Moldova”, a spus eurodeputatul Eugen Tomac pentru Moldova 1. Pe ce vor fi cheltuiți cei 1,9 miliarde de euro oferiți de Uniunea Europeană Republicii Moldova, vezi AICI.

Criza energetică, relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, precum și conflictul transnistrean au continuat să fie subiecte de interes și în această săptămână. După ce concernul rus Gazprom nu a rezervat nici pentru luna martie capacitate de transport a gazelor naturale pe gazoductul transbalcanic pentru a asigura cu gaze regiunea transnistreană, ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Ungaria ar fi prevenit o criză umanitară în stânga Nistrului, la cererea Rusiei. Responsabilii din cadrul MAE au menționat, într-un răspuns pentru Teleradio-Moldova, că au verificat pe cale diplomatică, împreună cu Budapesta, ca toate condițiile de legalitate să fie respectate. Chișinăul continuă să insiste ca Tiraspolul să se conformeze legislației Republicii Moldova și a cerut eliminarea tarifelor abuzive impuse de pretinsele autorități transnistrene transportatorilor de marfă. În același timp, șeful diplomației, Mihai Popșoi, a precizat că reglementarea conflictului transnistrean rămâne o prioritate pentru autoritățile de la Chișinău, iar soluția trebuie să vină din interiorul regiunii.

În această săptămână, Mihail Ermurachi, cel mai vârstnic deținut politic al regimului de la Tiraspol, a fost eliberat din detenția ilegală. Între timp, la doi ani de la modificarea Codului penal, care prevede pedepse pentru separatism, organele de drept nu au deschis NICIUN dosar în baza acestei legi. Deși în 2023 a fost depusă o plângere, oamenii legii au refuzat să inițieze o anchetă, invocând lipsa elementelor de infracțiune. Experții consideră că aplicarea legii este blocată de absența unui context politic favorabil și a unui statut juridic clar al regiunii transnistrene, dar și de lipsa voinței politice și a temerii de a nu amplifica tensiunile dintre cele două maluri ale Nistrului.

Dar să vedem și partea plină a paharului. După câteva luni în care Ministerul Energiei a rămas fără conducere, premierul Dorin Recean l-a nominalizat pe Dorin Junghietu pentru această funcție. La doar o zi după nominalizare, Junghietu a depus jurământul în fața președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean, care i-au reamintit obiectivele mandatului și i-au urat succes. Între timp, lucrările la linia de tensiune Vulcănești-Chișinău sunt în plină desfășurare. Premierul Dorin Recean a dat asigurări că, la sfârșitul anului, Republica Moldova va deveni independentă și în livrarea energiei electrice.

În contextul alegerilor parlamentare din acest an, riscurile implicării externe în campanie, inclusiv prin propagandă, coruperea alegătorilor și destabilizarea situației devin tot mai evidente, au subliniat partenerii de dezvoltare ai țării la Forumul Electoral 2025. În timp ce experții consideră că provocările „forțelor antistatale” vizează alegerile parlamentare, la indicația Moscovei, ministrul Mihai Popșoi a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău nu vor permite cumpărarea masivă de voturi prin „rețeaua Șor” la alegerile parlamentare din toamnă. Deși oficial nu am intrat încă în campanie electorală, unele partide politice au început deja manifestațiile împotriva guvernării. Socialiștii au cerut în fața Președinției demisia președintei țării și organizarea alegerilor anticipate. Reprezentanții guvernării au acuzat PSRM, la rândul lor, de acțiuni „pur politice, fără nici măcar o agendă pentru oameni”.

Alte știri pe scurt:

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult